Cand nu te mai (re)gasesti in tine

Imagineaza-ti ca esti inchisa intr-o camera si ca ai atarnate pe perete o serie de tablouri/ ipostaze cu tine in diverse momente din viata; tablouri cu zecile, sutele. Tu in fiecare din ele, de fapt, proiectiile personalitatii tale, totului tau unitar, vizavi de realitatea inconjuratoare a.k.a prieteni, familie, colaboratori, cunostinte, etc. Cum spuneam, esti tu, cel/cea pe care ti-ai dorit, de multe ori constient, de mult prea multe ori subconstient, sa il/o arati. Hai sa repet, sa parafrazez: tu ai facut in asa fel incat cei din jur sa te vada, perceapa, inteleaga, aprofundeze, observe, intr-o anume lumina, si dintr-o data vine cineva, o forta invizibila, cu un topor in mana sau o bata sau orice obiect contondent, si sparge fiecare tablou. Azi unul, maine unul sau chiar doua si tot asa … cam asta inseamna acum terapia pentru mine: multe tablouri distruse, nimicite, reduse la praf si pulbere si cioburi. Si eu ce fac acum cu ele? sunt ale mele, nu? eu le-am creat, eu le-am nascut, eu le-am perpetuat, numai ca acum ele sunt o frumoasa adunatura de foste sau inca actuale euri; complicat, nu? cu fiecare noua sedinta mai distrug un mit, mai adaug la gramajoara niste reziduuri, hai sa nu le zic reziduuri, suna urat si poate incorect, mai adun niste ramasite. Ori eu cum mi le asum acum? asa … dezorganizate, libere si in cadere libera, divizate si ….you get the point. Pai … e al naibii de greu, de solicitant, de complex si usturator. Da, pentru ca te doare prin tot corpul, doare sa te dezbraci de ceea ce stiai tu ca esti si totusi nu esti si tu stiai ce nu esti. Undeva, pe dinauntru, stiai, dar nu erai nebuna sa recunosti, e mai comod si firesc sa bagi sub pres, sa nu te dai de gol. Uite totusi ca a devenit sufocant si apasator si iese la suprafata. Defulezi, te cureti, cioburile alea sunt parti din tine, mai bune sau mai rele, dar ale tale 100% indiferent ca vrei sau ca nu. In mod ideal in fata ta se va ridica o oglinda si te vei vedea poate pentru prima oara asa cum nu ti-ai permis sa o faci pana acum. Dar si asta presupune rabdare, rezilienta, aprofundare si, in final, acceptare. Si mai presupune o nevoie imperioasa de schimbare. A ta cu tine. Pentru ca nu te mai intelegi uneori, pentru ca nu te mai gasesti, pentru ca iti e greu sa duci fiecare zi in carca si pentru ca dezechilbrul din tine e prea mare si continua sa se adanceasca cu fiecare zi in care stai si-l vizualizezi ba chiar contempli fara sa ii aduci vreo modificare. Pentru ca te simti un fake, pentru ca nu stii sa-ti explici cum ai ajuns aici si te temi ca vad si altii prin tine.

Presupunand ca treci de etapa cu oglinda si ca ajungi la acceptare, pasul urmator ar fi sa te intrebi: cine o sa ma mai placa asa? cine va mai “vorbi” cu mine? pai … si, da, va suna siropos si rascolitor de adevarat si des intalnit – TU – doar tu poti sa te placi pe tine pentru ca apoi sa ai pretentia sa ceri si celorlalti sa o faca.

De multe ori in ultimul timp am crezut ca ceea ce mi se releva in timpul terapiei e ca o sentinta finala care va influenta absolut fiecare aspect al vietii si al relatiilor mele cu cei din jur, dar nu e mereu chiar asa. Alegerea e la tine, tu te recalibrezi, daca vrei, tu te adaptezi si ajustezi, nu cei din jur. Cat timp exista procesul numit “evolutie” si cat timp ma angrenez in el, cat timp imi dau voie sa ma las afectata de el, am posibilitatea si alegerea personala de a imi schimba optica si perspectiva, dar mai ales modul in care ma raportez la fluxul de informatie pe care il primesc si pe care ma straduiesc sa il inteleg. Da, voi fi destul de circumspecta cu reactiile mele, imi voi pune mai multe intrebari decat de obicei, ma voi distanta atat cat voi considera necesar pentru a-mi da voie sa ma privesc in oglinda fara sa ma mint. Si ma voi apropia cand voi sti ca sunt pe drumul cel bun. Nu cred ca exista sentinte finale cum nu cred ca exista doar alb si negru.

VA URMA …

Advertisements

Author: Sam Mountjoy

Bun gasit la locul meu de joaca! Eu sun Sam si, dupa lupte seculare care au durat ceva ani, am decis sa nu mai aman, sa nu ma mai mint ca "ma apuc de azi", sa fac ceva cu toate cele de-mi trec prin cap, minte si suflet. Adica sa le prind din zborul lor, sa le asamblez cumva prin cuvinte, uneori poate si stari, si sa le dau drumul pe hartie/ tastatura. Acest blog reprezinta panza mea, defularea mea, instrumentul meu de relaxare si debitat idei, ganduri, experiente si orice o mai iesi :). Imi place sa ma caut pe dinauntru, o fac in diverse feluri si utilizand varii metode; blogul este doar una dintre ele. Asadar, o sa scriu despre ce imi atrage mie atentia, de la muzica, filme, carti la episoade mai mult sau mai putin personale ... dar sa nu ne pripim. O sa avem timp sa ne elucidam vizavi de intentia & obiectivul acestui playground. Da, voi scrie si in romgleza; imi vor scapa cuvinte, chiar texte intregi in limba engleza (ok, textele nu vor fi o scapare, ci un demers deliberat :D ). Cum ziceam, la mine in curte ma joc dupa pofta inimii. Bine ati venit!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s